Sari la conținut
Prima pagină » Costurile unei case din baloți de paie

Costurile unei case din baloți de paie

Subiectul costurilor, al prețului/metru pătrat, la roșu sau la cheie, este un subiect destul de discutabil. Una dintre principalele motive, este faptul că, (și) în cazul caselor din baloți de paie ar trebui să vorbim de o construcție ridicată din materiale și resurse naturale locale…și rareori de soluții și materiale de construcții prefabricate al căror preț se știe de la bun început! Deseori este vorba despre case foarte personalizate, poate chiar atipice (ca și design), case cu multă muncă manuală, o muncă care, câteodată trece de la nivelul unui meșter la nivelul unui artist. Un alt aspect important, este faptul că, de cele mai multe ori, beneficiarul dorește să se implice fizic în ridicarea propriei case…..ceea ce este logic și absolut normal. 

Totuși, deja există un istoric de minimum 10, în România și putem spune că s-a format o idee generală asupra costurilor. Până una alta, în prima fază și tu trebuie să treci prin etapa birocratică, mai exact proiectare și obținerea autorizației și aici deja există niște costuri. Despre asta, am scris la pagina Legislație-Autorizație!

Înainte de a intra în detalierea acestui subiect, te rog să ai în vedere următoarele aspecte :

  1. Chiar dacă au trecut mai bine de 10 ani de la promovarea conceptului de casă din baloți de paie, în România încă nu s-a dezvoltat interesul antreprenorilor vizavi de acest tip de construcție. Deci, îți va fi foarte greu să găsești o astfel de echipă.
  2. Este foarte important că, vorbind de case ecologice, casele din baloți de paie sunt relativ ușor de construit aproape de oricine, dacă are timp la dispoziție și oarece îndemânare în folosirea uneltelor. De altfel, marea majoritate a caselor din baloți de paie construite în România, au fost construită cu implicarea în mare măsură a beneficiarului.
  3. Indiferent că vrei să-l construiești în regie proprie sau cu oameni pricepuți, însușește-ți cât mai multe informații teoretice și practice despre casele din baloți de paie. Citește amănunțit acest website (scrie-ne pe facebook sau e-mail dacă ai nelămuriri), citește cărți, participă voluntar pe un astfel de șantier sau la atelier cu acest subiect, vorbește cu beneficiari deja mutați într-o astfel de casă…..crede-ne, vei economisi bani!

Cât costă o casă din baloți de paie?

În cazul unei contractări cu o firmă, costurile unei case naturale pot ajunge aproape de pretul unei case construită in mod conventional, ba chiar mai mult!…asta mai ales dacă clientul optează pentru un design modern, asemănător cu casele din materiale obișnuite! Prețul mai depinde și de posibilitatea de a procura materialele din resurse locale și de finisajele interioare și exterioare!   Se poate spune că dacă optați pentru varianta  „la cheie”, nu veți ieși sub prețul de 300-350 euro/mp (preț care conține manoperă și materiale, mai puțin unele materiale de finisare)…..asta, deoarece este un preț calculat pentru cel mai „pesimist” scenariu din punctul de vedere al unui constructor : cazare pentru 4-5 muncitori, transportul materialelor și a sculelor, închirieri utilaje, schele, finisări pretențioase, front de lucru dificil , etc, etc…. Ceea ce este important, este faptul că aici vorbim de casă EFICIENTĂ, ECOLOGICĂ, ECONOMICĂ.

Dar, trebuie știut, că, costurile pot scădea semnificativ. Dacă am lua în calcul un „scenariu optimist”, când pe teren, sau foarte aproape găsim toate materialele, când clientul dorește doar finisaje tradiționale (fără pereți extraordinar de netezi, fără colțare, etc), când și beneficiarul se implică fizic, deja putem vorbi de prețuri, chiar sub 200-150 euro/mp.Trebuie să recunoaștem faptul, că după principiile ecologice, nici nu ar trebui să angajați o echipă, ci să vă construiți casa cu familia, cu prietenii în clacă! Așa cum s-a amintit mai sus, participați la câteva workshop-uri, mai citiți, mai întrebați și puteți încerca în prima fază să vă construiți o anexă și dacă totul e în regulă vă apucați cu familia de casă. Astfel, puteți să vă construiți casa undeva în jurul prețului de 100-150 euro/mp. În cazul în care, credeți că totuși nu v-ați descurca fără un specialist, puteți opta într-o colaborare cu un consultant sau cu un asistent (pe șantier), care de asemenea vă poate salva de niște cheltuieli în plus.

În concluzie :

În funcție de cât de mult vă implicați, în funcție de pretențiile Dumneavoastră ca beneficiar, în funcție de finisajele exterioare și interioare, în funcție de sursa de materiale și nu în ultimul rând în funcție de participarea unei echipe întregi sau doar a unui asistent, prețul casei dumneavoastră (ecologice) poate varia între 120 euro/mp și 450 euro/mp. În preț am inclus materialele și prețul a minim unui asistent. Prețul real, întodeauna îl veți afla doar când există un plan, un proiect și după fixarea exactă a pretențiilor Dumneavoastră….sau, mai în glumă, mai în serios : după ce vă mutați!