Preturi-Costuri

„Un cămin, o casă ar trebui să aibă capacitatea de a selecta ce e bine și ce e rău în apropierea acesteia, iar pentru cei care locuiesc în ea să ofere, să lase să intre în casă doar ce este sănătos și bun”

Pret casă din baloți de paie

Poți să construiești o astfel de casă cu prietenii, familia doar cu ajutorul unui specialist

Subiectul costurilor, al prețului/metru pătrat, la roșu sau la cheie, este un subiect destul de discutabil. Una dintre principalele motive, este faptul că, în România, încă nu este nici o construcție  din baloți de paie finalizată 100%, în așa fel, încât să se fi putut face un calcul exact, și să se obțină un preț exact pe metru pătrat. Si aici ne referim la case din baloti de paie construite de firme de specialitate. Un alt factor important care îngreunează un calcul exact este faptul că în acest caz numai vorbim de case „fabricate pe bandă rulantă”. Vorbim de case foarte personalizate, case cu multă muncă manuală, o muncă care, câteodată trece de la nivelul unui meșter la nivelul unui artist. Un alt aspect important, este faptul că, de cele mai multe ori, beneficiarul dorește să se implice fizic în ridicarea propriei case…..ceea ce este logic și absolut normal. In Romania sunt deja doua exemple clare in care proprietarii si-au construit casa cu familia (au platit eventual un ajutor) iar casele acestora sunt deja finalizate. Dupa propriile declaratii una dintre ele ( suprafata utila 70 mp) a costat aproximativ 15.000 euro, iar cealata (110mp) a costat cca 18.000 euro.

În cazul unei contractări cu o firmă specializată costurile unei case din baloti de paie pot ajunge aproape de pretul unei case construită din cărămidă…asta mai ales dacă clientul optează pentru un design modern, asemănător cu casele din materiale obișnuite! Prețul mai depinde și de posibilitatea de a procura materialele din resurse locale și de finisajele interioare și exterioare!  Așadar, din calculele și experiența noastră, putem să vă spunem că dacă optați pentru varianta  „la cheie”, nu veți ieși sub prețul de 350-400 euro/mp (preț care conține manoperă și materiale, mai puțin unele materiale de finisare)…..asta, deoarece este un preț calculat pentru cel mai „pesimist” scenariu din punctul de vedere al unui constructor : cazare pentru 4-5 muncitori, transportul materialelor și a sculelor, închirieri utilaje, schele, finisări pretențioase, front de lucru dificil , etc, etc…. Ceea ce este important, este faptul că aici vorbim de casă EFICIENTĂ, ECOLOGICĂ, ECONOMICĂ.

Dar, trebuie știut, că, costurile pot scădea semnificativ. Dacă am lua în calcul un „scenariu optimist”, când pe teren, sau foarte aproape găsim toate materialele, când clientul dorește doar finisaje tradiționale (fără pereți extraordinar de netezi, fără colțare, etc), când și beneficiarul se implică fizic, deja putem vorbi de prețuri, chiar sub 250 euro/mp.

Trebuie să recunoaștem faptul, că după principiile ecologice, nici nu ar trebui să angajați o echipă, ci să vă construiți casa cu familia, cu prietenii în clacă! Participați la câteva workshop-uri, mai citiți, mai întrebați și puteți încerca în prima fază să vă construiți o anexă și dacă totul e în regulă vă apucați cu familia de casă. Astfel, puteți să vă construiți casa undeva în jurul prețului de 100 euro/mp. În cazul în care, credeți că totuși nu v-ați descurca fără un specialist, puteți opta într-o colaborare cu un consultant sau cu un asistent (pe șantier).